Noua ordine informatică mondială


Doi oligarhi ruşi, Abramovici şi Deripaska, vor să cumpere Google. Ştirea apare la doar câteva zile după ce LiveJournal, o importantă platformă de bloguri din SUA, a fost achiziţionată de un alt oligarh apropiat al Kremlinului, Aleksandr Mamut. Ce i-a atras pe miliardarii ruşi, adânc implicaţi în jocurile politice şi economice, la gigantul american? În mod sigur nu doar profitul financiar înregistrat de cel mai important jucător din industria online mondială.
Azi, nu există calculator conectat la internet care să nu aibă de-a face zilnic cu serverele Google. Dacă vrei să cauţi ceva pe internet o faci, mai mult ca sigur, prin intermediul motorului Google. Majoritatea dintre noi avem un cont pe Gmail, atraşi de spaţiul de stocare practic nelimitat. Mulţi citim ştirile de pe site-urile preferate prin intermediul Google Reader, atunci când nu ne ducem direct pe Google News.
Pentru cei mai tineri dintre utilizatori, ideea de hartă a devenit sinonimă cu Google Map. Ne putem edita şi stoca propriile documente online, prin Google Docs, fără a mai fi nevoie să achiziţionăm vreun program tip office pentru asta. Putem afla cine şi cum ne vizitează site-ul integrând un simplu script de pe Google Analytics. Avem sau citim bloguri găzduite de platforma Blogger (deţinută de Google) şi fiecare a văzut, măcar o dată, un clip pe Youtube – altă achiziţie spectaculoasă a Google. Această trecere în revistă, deloc exhaustivă, a câtorva dintre cele mai populare servicii oferite de gigantul american, ar trebui să fie grăitoare pentru gradul de dependenţă al utilizatorului de internet faţă de Google.
Iar asupra tuturor acestor servicii planează mirajul gratuităţii. Google îţi oferă acum, degeaba, ceea ce alţii au încercat să-ţi dea, de-a lungul timpului, pe bani. Ce obţine Google în schimb? Aparent o nimica toată: statistici. Tu îi foloseşti serviciile gratuit şi, în compensaţie, îl laşi să pătrundă „un pic” în intimitatea ta, ca să afle cum anume şi pentru ce le foloseşti. Află tot ce te interesează – de la produse de consum, la informaţii pe diverse teme.
Ştie despre ce sunt e-mailurile pe care le primeşti şi îţi oferă reclamă contextualizată (îţi scrie vreun prieten despre vreo maşină, vezi reclame la maşini, pomeneşte de vreo boală, vezi reclame la medicamente). Află ce citeşti în Reader, sau care sunt vizitatorii site-ului tău. Astfel, încet-încet, Google înmagazinează pe serverele lui profilul tău de consumator şi obiceiurile tale de consum, dezideratul ultim fiind răspunsuri personalizate la căutările tale, perfect adaptate profilului tău.
Sistemul funcţionează însă atât timp cât plecăm de la premisa că Google joacă corect, iar ierarhizarea informaţiilor pe care ţi-o oferă la o simplă căutare este una bazată pe relevanţă. Or, nu există nici o garanţie că, la un moment dat, Google (sau stăpânul lui) nu-ţi va oferi, în ambalajul unui răspuns personalizat, ceea ce vrea el să afli sau să consumi. Fireşte, convingându-te subtil că exact tu eşti cel care a descoperit informaţia sau produsul respectiv, iar acesta ţi se potriveşte de minune. Graniţa dintre simpla selecţie şi manipulare se dovedeşte, aşadar, una extrem de subţire, democraţia de tip Google putându-se transforma pe nesimţite în dictatura Google.
Or, într-o lume în care prezenţa pe prima sau pe a doua pagină la o căutare Google poate face diferenţa între succesul sau falimentul unei afaceri, e lesne de înţeles de ce putere dispune cel care ierarhizează informaţia. Iar ceea ce, pentru jocul economic, se dovedeşte un instrument extrem de important pentru oamenii politici se poate dovedi o armă de temut, la care mulţi visează…